Prestații pentru copii acordate de alte state membre UE/SEE/Elveția

Ca urmare a știrii apărute la postul tv Digi24 Românii care lucrează în străinătate pot primi alocații europene pentru copii de până la 160 de euro, dar doar 3% știu asta, preluată și de alte mijloace de comunicare în masă, în care au fost prezentate mai multe informații eronate, pentru o corectă informare a publicului, vă comunicăm următoarele:

  1. Românii care lucrează legal în străinătate au dreptul la prestații familiale pentru copiii lor, în conformitate cu legislația tării respective.
  2. Condițiile de eligibilitate, precum și cuantumurile ce pot fi încasate pentru astfel de prestații/alocații/indemnizații sunt diferite de la țară la țară (de exemplu, SPANIA a renunțat in anul 2020 la aceste alocații, iar în ITALIA se acordă numai părinților cu venituri sub un anumit prag anual).
  3. În cazul cetăţenilor români care desfășoară activități profesionale într-un alt stat membru al UE/SEE/Elveția, indiferent de locul de reședință al membrilor de familiei, cererile (însoțite de documentele solicitate de legislația specifică țării de activitate a părintelui) de depun la instituţia competentă din acel stat membru.

Lista instituțiilor competente unde se poate depune cererea de acordare a beneficiilor familiale, din fiecare stat membru UE, poate fi regăsită pe pagina web a ANPIS: https://www.mmanpis.ro/lucratori-migranti/institutii-din-alte-state-ue/

  1. Formularul E411 este unul din documentele care se completează numai de către instituțiile competente și circulă între statele membre și are rolul de a stabili statul membru cu competență primară sau secundară, conform regulilor de coordonare stabilite de Regulamentul (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială.

Începând cu data de  01 ianuarie 2021, acest schimb de informații între instituțiile competente din statele membre se face și electronic prin intermediul sistemului EESSI (Electronic Exchange of Social Security Information), urmând ca de la 1 ianuarie 2022, să se realizeze exclusiv pe cale digitală.